Adresa: str. Mihai Viteazu, nr. 50, Comuna Groși, 437165

Tel.: 0262-258.685 Fax: 0262-258.804 Email: contact@primariagrosi.ro
Categorie
De la:
Pana la:
Reseteaza filtrele [x]

Pagini

Despre Comună

Comuna Groși este situată în partea central-vestică a județului Maramureș.
Coordonatele geografice ale comunei sunt de 47 grade 36` lat N și 23 grade 36` long E.  Relieful are forme specifice regiunii de contact a dealurilor din depresiunea Baia Mare cu zona montană, specific zonelor de deal cu mari denivelări de teren alternate cu mici depresiuni plane. Înălțimile comunei variază în limite foarte mici, între 160-320 m.
Suprafața totală ocupată de comună este de 23,5 kmp.
Reședința comunei este localitatea Groși, în componența comunei intrând încă două sate, Ocoliș și Satu Nou de Jos. Față de reședința de comună, satele sunt situate la distanțe cuprinse cuprinse între 5 km – Ocoliș și 4 km – Satu Nou de Jos. 
Limitele comunei Groși sunt determinate de:
 • teritoriul municipiului Baia Mare, la nord;
 • orașul Baia Sprie, prin localitatea Satu Nou de Sus, în nord-est;
 • teritoriul comunei Dumbrăvița, prin localitățile Dumbrăvița și Chechiș, în est și sud-est: comuna Coltău, prin satul Cătălina, în sud-vest;
 • teritoriul comunei Recea, prin satul Mocira, la vest.
Deși e situată „la o aruncătură de băț” de municipiul Baia Mare, comuna Groși păstrează câteva din trăsăturile ținutului cu istorie străveche, Maramureș, legat dintotdeauna, prin creația sa materială și spirituală, de glia și ființa neamului românesc, cu oamenii care și-au făcut o mândrie din a păstra datinile strămoșești. Un loc preferat de mulți băimăreni pentru a fugi de aglomerația orașului, o zonă binecuvântată, care prin frumusețea reliefului, a tradițiilor și a oamenilor îți umple mintea și sufletul de liniște și bucurie. Poate de aceea, comuna Groși este una dintre puținele din județ, și din țară, care nu sunt afectate de scăderea demografică, ba dimpotrivă. Dacă la începutul anilor 1990, populația totală a comunei era de 2798 locuitori, astăzi ea se ridică la 2873 locuitori, se constată deci o sensibilă creștere demografică, cu tendințe de accelerare a acestui fenomen.
În distribuția populației pe sate se constată că aproape jumătate din populația comunei este domiciliată în reședința de comună: 45% din total, adică 1381 locuitori. Celelalte două localități ale comunei înregistrează un număr de locuitori mai redus: Satu Nou de Jos - 1055 locuitori și Ocoliș - 437 locuitori.
În prezent, locuitorii comunei Groși sunt în proporție de 99% români, înregistrându-se un număr de 23 de maghiari și o persoană de etnie ucraineană; alte etnii nu sunt reprezentate în comună.
Din punct de vedere confesional, se constată o ușoară mozaicare, dar predomină net populația ortodoxă, ce deține 89,8% din totalul populației. Alte confesiuni: greco-catolică, romano-catolică, reformată și cultele neoprotestante sunt în procente de sub 1% fiecare. În proporție de peste 7% dintre locuitorii comunei s-au declarat de altă religie.

29 January 2018
Istoria comunei Groși

Istoria satului Groşi

Maramureşul are o istorie bogată în evenimente – descoperirile arheologice de până acum denotă existenţa unei interferenţe între cultura naţională şi spirituală tradiţională dacică şi cea romană, punându-se astfel şi pe aceste meleaguri bazele culturii daco-romane. Satele Groşi şi Satu Nou de Jos s-au format în apropierea centrului meşteşugăresc Baia Mare şi populaţia a fost cuprinsă de multe frământări sociale, a avut mult de suferit de pe urma unor atacuri tătare. Satul Groşi e atestat ca aşezare de tip feudal în 1411, sub denumirea de Tökes. Conscripţiile urbanistice din 1566 atestă că această localitate aparţinea de domeniul Baia Mare, ce era compus din oraşul Baia Mare, târgul Baia Sprie şi 14 sate, printre care şi Groşi. În 1566 satul a fost greu lovit de turci, fiind arse case şi locuitorii prădaţi. În Groşi trei locuitori au fost ucişi de turci şi mai mulţi au fost fugăriţi. După atacul turcilor, satul devine pustiu, aici fiind aşezată o tabără turcească.

Localitatea Groşi este atestată documentar sub această denumire din anul 1411, când avea deja o oarecare dezvoltare şi biserică. Primii locuitori s-au aşezat aici însă cu mulţi ani în urmă. Legenda care s-a transmis din generaţie în generaţie, spune că pe aceste meleaguri, cu multe sute de ani în urmă erau păduri de stejari cu copaci foarte groşi, greu accesibile, unde s-au adăpostit unele familii din calea barbarilor. Se spune că iniţial mica aşezare se numea “La copacii groşi”. În prezent există chiar o zonă a localităţii care se numeşte “buciumi”, adică trunchiuri de copaci groşi. Există un urmaş al falnicilor copaci de odinioară, ce poate fi văzut şi astăzi, cu vechime de peste 300 de ani, declarat monument al naturii.

Localitatea Groşi a aparţinut pe rând localităţilor Baia Sprie, Tăuţii de Sus, Recea şi Săcălăşeni. Din anul 1946, a devenit reşedinţă de comună, având în componenţă satele Ocoliş, Satu Nou de Jos şi Satu Nou de Sus. Din anul 1968, comuna Groşi, a cărei reşedinţă este localitatea Groşi, mai are în componenţă doar satele Ocoliş şi Satu Nou de Jos. În figurile de mai jos se pot observa locuinţe vechi precum şi o ocupaţie străveche a locuitorilor din Groşi.

Etimologia localităţii Groşi

Satul Groşi apare sub diverse denumiri: Thukes, Tökes, Groschi. Denumirea provine de la adjectivul gros, groşi din latinescul “grosus”, cu referire la buşteni. Pentru motivare numelui, în sat circulă o legendă: în timpul năvălirilor tătare, pe teritoriul actual al unor grajduri a existat o pădure mare de stejari ce aveau trunchiurile atât de groase încât oamenii au făcut scorburi în aceste trunchiuri pentru a se ascunde de năvălitori. Un cetăţean fiind întrebat unde locuieşte a arătat spre pădure şi a spus: “Vezi copacii aceia groşi? Acolo locuiesc”.

File din istoria Comunei Groși (de la începuturi până la 1918) 

• Pe teritoriul comunei, istoricii consemnează descoperiri din epoca bronzului târziu (cca 1800 – 800 î.Hr.), în locul numit “Între Părauă”.
• Primele atestări documentare datează din 1411, cand satele Groși (Thwkes) si Ocoliș (Fekethefalw) figurează, alături de alte 9 localități în cronicile transilvane ale vremii.
• Pe la 1566, satele domeniului Baia Mare erau supuse obligațiilor feudale: plăteau censul anual de 89,50 florini. Groșiul plătea 14 florini, iar Ocolișiul 5 florini. Cel mai mare sat era Dumbravița, cu 43 de famili, urmat de Groși cu 30 de familii. Fiecare sat mai dădea de Sângeorz câte o vacă de tăiat. Tot în acest an sunt consemnate pustiirile turcești (sate cotropite, arse, oameni uciși, alții fugiți). Toate satele din jur au fost victime, iar la Ocoliș, turcii și-au așezat tabăra, după ce au fost jefuite 11 case. În Groși au fost omorâți 3 oameni, mulți au fugit.
• 1573 – Cele 11 sate aparținând de domeniul Baia Mare au dat 12 porci și 21,16 florini drept răscumpărare din dijma acestora. Doar 12 familii aveau mai mult de 10 porci. Cei mai mulți porci ii avea satul Ocoliș.
• 1584 – satele din jurul Băii Mari aveau în frunte un jude. Pentru plata impozitului erau înscrise 9 sate, dintre care și Groși și Ocoliș. Plăteau 2 dinari pentru fiecare vită mare, pe lânga dijma de porci: câte unul din 10.
• 1592 - prima atestare documentară a satului Satu Nou de Jos, printr-un act emis la Alba Iulia, de principele Transilvaniei, Sigismund de Bathory dăruiește orașului Baia Mare satul, împreună cu Recea și Satu Nou de Sus.
• 1600. Este consemnat din nou faptul că Ocolișul avea cei mai mulți porci din satele aparținând domeniului Baia Mare. La 2 iunie, la Sinodul convocat de Mihai Viteazu la Suceava, a participat și Efrem, episcop al Habrului, acesta fiind un fervent susținător al lui Mihai Viteazu. Acest sinod de la Suceava este considerat prima reuniune care a avut și un caracter politic la care au participat reprezentanții românilor din toate teritoriile locuite de ei. După moartea lui Mihai Viteazu, în 1601, satul Ocoliș împreună cu Dumbrăvița, sunt revendicate de Iancu Vodă, fiul lui Bogdan Vodă din Moldova, după cum rezultă din scrisoarea arhiducelui Mathia către Camera din Cașovia. Urmatorii doi ani sunt ani de ciumă și război în întreg Maramureșul.
• 1614 – 15 septembrie: Mănăstirea Habra, zidită între hotarele localitații Groși și Ocoliș, face obiectul demersului adresat autorităților imperiale de către românii din nord și nord-estul Transilvaniei, acuzând abuzurile nobilimii și cerând să se facă dreptate în această pricină. Situația este relatată într-o scrisoare trimisă din Baia Mare lui Francisc Darocszi, consilier al Camerei imperiale din Cașovia și semnată de : “noi, toată preoțimea și nobilimea din Ținutul Băii Mari, Chioar și Sătmar”. Documentul este de fapt un memoriu întocmit de fruntași ai românilor din aceste parți a Transilvaniei, prin care cer să se pună capăt abuzurilor prin care Petru Kokiniesdy, mare proprietar cu reședința la Vetiș, în apropiere de Satu Mare, a ocupat mănăstirea, domeniile acesteia (câmpii, livezi, vii, heleștee, păduri) alungând călugării, devastând și dărâmând clădirile; clopotul mănăstirii a fost dus la Vetiș. Memoriul amintește că, din pricina acestor samavolnicii, mănăstirea “s-a pustiit de tot, așa că de opt ani n-o mai locuiește nimeni”.
• 1635. Fără a cunoaște motivele, Simion Pop este condamnat la moarte prin spânzurare de către judele și jurații orașului Baia Mare. Pentru grațierea lui intervin voievozii satelor: Groși, Grigore Pop si Petre voievodul, punând chezășie întreaga lor avere, Ioan, voievodul Ferneziului, în numele a trei sate, voievozii satelor Chechiș, Groși și Ocoliș, în numele tuturor locuitorilor acestora, conducerea a trei sate iobagești ale orașului (Recea, Satu Nou de Jos și Satu Nou de Sus), nobilul Vasile Deak și Ioan Pop de Coruia. Ca urmare a acestei cereri de grațiere, făcute în numele atâtor locuitori și sate, în ziua de 17 august, condamnatul a fost grațiat.
• 1673 Se construiește biserica de lemn din Chechiș. Iobagii din Satu Nou de Jos (și din alte 4 sate), pe lângă robotă și birurile obișnuite, erau obligați să dea orașului Baia Mare câte un bou îngrășat, care, după ce era tăiat, era împărțit funcționarilor orașului. 
• 1683 – 17 februarie. Cete de turci din Pașalâcul Oradea s-au răspandit după pradă prin parțile de nord ale Transilvaniei, prin constrângere și amenințare, diferiți localnici au fost folosiți ca și călăuze. Conducerea orașului Baia Mare, pe baza unor denunțuri a prins 3 dintre aceste călăuze și le-a condamnat la moarte. Obștea satului Groși a răscumpărat cu o mare sumă de bani pe condamnatul Dragoș, iar ceilalți doi (Ieremia și Tivadar) au fost arși de vii pe câmpul de execuție.
• 1763 – se întroduc matricolele bisericești în Groși.
• 1770 – În părțile comitatului Satu Mare, documentele adeveresc existența unui învățămant sistematic românesc, bine organizat, încă dinaintea apariției legii școlare Ratio educationis (1777). În școli se învața scrierea (scriptura), citirea (lectio), aritmetica și catehismul. În unele școli din plasa Baia Mare se învața doar citirea și religia. Aproape toate școlile erau susținute de comunitățile bisericești respective, unele fiind ajutate de subvențiile “domeniului minier” (Groși, Dumbrăvița, Satu Nou de Sus, Firiza). În acest an, când s-a consemnat situația școlilor românești, școala din Groși funcționa de 12 ani (din 1758), iar școlile din Ocoliș si Satu Nou de Jos de un an.
• 1775 – la școala din Ocoliș era consemnat ca și dascăl Ioan Pop. În satele de iobagi ale orașului Baia Mare, 39 iobagi erau în Satu Nou de Jos (plus 7 jeleri).
• 1784 – sigiliul localității Satu Nou de Jos era rotund și avea în câmpul sigiliului, într-un scut în formă de frunză, un pom fructifer. 
• 1794 – în tabelul localităților cu școli naționale de rit greco-catolic din acest an, întocmită de către Andrei II Bacinschi, episcopul Muncaciului, sunt prezentate școlile din zona noastră care funcționau bine: 50 de școli parohiale românești din Comitatul Satu Mare, între care și cea din Groși.
• 1795 – școala din Ocoliș îl avea ca dascăl pe Alexa Balan.
• 1809 – Situația capilor de familie consemnată în documentele administrative: Groși – 90, Ocoliș – 80, Satu Nou de Jos – 68.
• 1815 – se întroduce matricola bisericească în Satu Nou de Jos.
• 1825 – este consemnată școala românească confesională unită la Satu Nou de Jos.
• 1845 – din acest an există biserica de piatră în Satu Nou de Jos.
• 1850 – se edifică biserica de piatră din Ocoliș.
• 1879 – se termină construcția bisericii de piatră din Groși (cea mai mare dintre satele din jur).
• 1892 – Vasile Lucaciu a dus pe cheltuiala proprie la Viena patru țărani, plus alții care și-au asigurat singuri cheltuielile, printre care Costin Ioan din Satu Nou de Jos, alături de preotul Pașca G.
• 1894 – se construiește edificiul școlar din piatră din Groși (școala veche)
• 1900 – situația populației: 
 - Groși 945 (din care 938 români)
 - Ocoliș 534 (din care 524 români)
 - Satu Nou de Jos 673 ( din care 664 români)
• 1903 – școala confesională greco-catolică din Groși primește 20 de coroane din partea băncii “Perșeiul” din Chiuzbaia.
• 1909 din recensământul acestui an avem urmatoarele date:
 Groși – 198 de case, 945 locuitori, toți români.
 Satu Nou de Jos – 157 de case, 673 locuitori din care 664 români.
 Ocoliș – 115 case, 534 locuitori, toți români.
• 1912 - Sub auspiciile “Astrei”, se ține o prelegere poporală în comuna Groși.
• 1914 prezentarea parohiilor din Groși în statistici: 
 Groși – Comuna mică cu parohie veche. Biserică de zid cu hramul Sf. Treimi, edificată în 1879. Casa parohială de zid. Casa cantorilor și școala de lemn. Matricole din 1763. Școlari de toate zilele 116, de repetiție 62. Paroh: Emanuil Câmpian. Cantor-învățător: Gavril Florian. Populația după religie: 1092 greco-catolici, 11 izraeliți.
 Satu Nou de Jos - Comună mică cu parohie veche. Biserică de zid cu hramul înalțarea P.C.V. Maria, edificată în 1845. Casa parohială și edificatele economice din lemn. Școala de lemn. Matricolele din 1815. Școlari de toate zilele 87, de repetiție 46. Paroh: George Pașca. Cantor-învățător: Ioan Cherecheș. Populația după religie: 861 greco-catolici, 4 romano-catolici, 5 helv., și 7 izraeliți.
 Ocoliș – Filie a Satului Nou de Jos. Biserică de zid cu hramul Înalțarea C.V. Maria, edificată in 1850. Școală de lemn. Școlari de toate zilele 55, de repetiție 22. Cantor-învățător: Gavril Câmpan. Populația după religie: 692 greco-catolici, 5 romano-catolici, 10 izraeliți.
• 1918 - 21 noiembrie – Sub președenția lui Aurel Nistor are loc adunarea publică de constituire a Consiliului Național Român comunal și a gărzii naționale în Satu Nou de Jos. Comanda gărzii naționale este încredințată sergentului major Ioan Petca.
• 1918 – 26 noiembrie – Marea adunare populară din Baia Mare, care a concentrat majoritatea populației din satele învecinate (Recea, Groși, Tăuții Măgherăuș și Săcălășeni), ridicându-se la un număr impresionant de 8-10 000 persoane, și-a ales delegații pe care i-a propus în Marele Sfat Național: dr. Vasile Lucaciu, dr. Teofil Dragoș, dr. Aurel Doboș. Garda națională din satele din jur și-au ales delegații  în persoana dr. Aurel Nistor, comandantul gărzii naționale din Baia Mare, dr. Coriolan Bohățiel, locotenent în rezervă și Alexandru Schiller.
(informații colecționate din lucrarea ”File de cronică - Ținuturile Chioar, Codru, Lăpuș și Maramureș”, autori: Laura Temian, Lazăr Temian, Valentin Băințan, Zamfir Dragomir, Laviniu Ardelean)

26 January 2018
Cetățeni de onoare

Oameni cu care ne mândrim - cetățenii de onoare ai Comunei Groși

Dumitru Fărcaș - renumit taragotist, simbol al cântecului popular autentic
Dumitru Dobrican – renumit taragotist, paznic al tradițiilor populare la Groși
Gheorghe Lupan – învățătorul ce a însuflețit satul cu lumina cunoașterii, dascăl de excepție
Ioan Marchiș - sculptor, critic de artă, personalitate a culturii maramureșene, locuitor al comunei
Ioan Roman – doctor, consilier de stat la Cancelaria Premierului, susținător al proiectelor comunei
Î.P.S. Iustinian Chira Maramureșanul – pentru înalta slujire și pentru viața pusă în slujba maramureșenilor
Î.P.S. Iustin Hodea Sigheteanul  – pentru înalta slujire și pentru viața pusă în slujba maramureșenilor
Gheorghe Dobrican – profesor universitar, doctor în drept procesual civil
Dan Gâdea – profesor de oboi la Liceul de muzică din Cluj Napoca, păstrător al tradițiilor locale
Ioan Berci - profesor de oboi la Colegiul de muzică din Cluj Napoca, păstrător al tradițiilor locale
Dorel Rohian – profesor de acordeon si dirijor al Ansamblului folcloric ”Mărțișorul” din Cluj Napoca
Octavian Butuza – jurnalist, promotor al valorilor culturale și a tradițiilor locale
Maria Rohian – profesor de limba și literatura română la școala din Groși, mentorul multor generații 
Vasile Marian – profesor la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, cercetătorul consacrat al genealogiei familiilor din Groși
Simion Bolte Hotea – profesor universitar doctor , Facultatea de medicină veterinară din Timișoara
Ștefan Costin – inginer, Facultatea de Construcții din Timișoara
Veronica Lupan – educatoare, contributor al păstrării valorilor culturale locale
Ioan Drozman – directorul Operei de Stat din Timișoara
Emilia Armeanu – medic de familie, neobosit sprijinitor al menținerii sănătății groșenilor
La aceștia se adaugă mulți alții care și-au adus diverse și consistente contribuții la dezvoltarea localității, urmând ca generația noastră să le recunoască munca și dăruirea prin conferirea titlului de cetățean de onoare.

26 January 2018
Gazeta de Groși

Edițiile Gazetei de Groși în format electronic

Gazeta de Groși - nr. 1 din martie 2017

26 January 2018