Adresa: str. Mihai Viteazu, nr. 50, Comuna Groși, 437165

Tel.: 0262-258.685 Fax: 0262-258.804 Email: contact@primariagrosi.ro
Categorie
De la:
Pana la:
Reseteaza filtrele [x]

Pagini

Idei de perspectivă și planuri de realizat pe anul 2018

Comuna Groși în anul 2018
Idei de perspectivă și planuri de realizat

Activități administrative

            Pentru anul 2018, Primăria Groși (conducerea executivă și aparatul funcționarilor publici) dorește intensificarea activităților de soluționare a problemelor, accelerarea modernizării infrastructurii, atragerea de investiții în comună, o mai mare transparență a actului administrativ, precum și creșterea numărului de cetățeni implicați în acțiuni și activități civice.

            În cel mai scurt timp vom relansa noul site al primăriei, în care vom reflecta toate informațiile legate de activitatea administrativă, precum și facilitarea pentru cetățeni a plății electronice a taxelor și impozitelor.

            Vă informăm că, la propunerea conducerii executive, Consiliul Local Groși a aprobat mărirea coeficientului de impozitare de la 0,8% la 1% din valoarea masei impozabile constituite din clădiri. (Legea fiscală prevede un coeficient situat între 0,8% și 2%, acesta fiind stabilit prin hotărâre de consiliu local). Am luat această hotărâre motivați de starea economică a cetățenilor în general (care nu sunt dintre cei mai afectați de flagelul sărăciei din județ) dar și de multitudinea necesităților de investiții în infrastructură. În privința impozitelor pe teren, acestea au rămas neschimbate.

            Luând în considerare faptul că cuantumul resurselor bugetare constituite la nivelul Comunei Groși din taxe și impozite este relativ redus, îngreunând  acțiunile de modernizare a infrastructurii, rugăm cetățenii care au proprietăți și locuiesc în comuna noastră să efectueze mutația adresei de domiciliu în actul de identitate pe adresa din comuna Groși astfel încât, prin creșterea numărului de locuitori cu domiciliu în comună să crească punctajele pentru evaluarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă și pentru a contribui la creșterea veniturilor la bugetul local (taxe și impozite), putând spori ritmul dezvoltării localităților din Comuna Groși.

            Având în vedere că toată națiunea aniversează 2018 ca Anul Centenar al Marii Uniri, administrația locală din Groși intenționează marcarea evenimentului prin construirea unui monument al eroilor groșeni căzuți pe câmpurile de luptă în cele două războaie mondiale, precum și organizarea altor evenimente culturale împreună cu alte instituții.

Activități edilitare (infrastructură)

            Pentru 2018 intenționăm să executăm următoarele lucrări edilitare:

Modernizarea a cât mai multor străzi din localitățile aparținătoare Comunei Groși;

Continuarea proiectului de modernizare a rețelei de iluminat public pentru localitatea Ocoliș;

Continuarea proiectului de modernizare a rețelei de iluminat public pentru localitatea Satu Nou de Jos (în prezent are loc implementarea unui proiect de modernizare a rețelei de transport a energiei electrice gestionat de către SC Electrica Distribuție SA);

Continuarea implementării proiectului „Modernizare Cămin Cultural din localitatea Groși” cu sursă de finanțare din fonduri europene (în prezent este reluată procedura de licitație a lucrărilor de execuție, întrucât câștigătorul inițial a renunțat la proiect);

Continuarea proiectului „Extindere canalizare în localitatea Satu Nou de Jos” cu sursă de finanțare din fonduri europene;

Demararea implementării proiectului finanțat din fonduri guvernamentale din cadrul programului național PNDL 2 „Modernizare drum comunal DC 47 Groși-Ocoliș”;

Demararea implementării proiectului finanțat din fonduri guvernamentale din cadrul programului național PNDL 2  „Modernizare școală Satu Nou de Jos”;

Implementarea proiectului „Bază sportivă Groși” din resurse bugetare europene (prin GAL MaraNatur);

Achiziționarea unui utilaj multifuncțional (buldoescavator);

Implementarea unui sistem de monitorizare video a traficului rutier la nivel de comună;

Acțiuni edilitare ce privesc curățenia și protejarea mediului.

   

Activități social-culturale

1 ianuarie 2018 – „Revelionul 2018” – Căminul Cultural Groși;

1 ianuarie 2018– „Verjelul” – danț tradițional organizat în parteneriat cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Groși;

februarie  2018 – „Danțu Verjelului”  (Lăsatul secului), danț tradițional organizat de primărie cu scop caritabil pentru continuarea lucrărilor la Mănăstirea Habra;

martie 2018 – finanțarea publicării unui supliment cultural intitulat „Gazeta de Groși” în colaborare cu publicația săptămânală „Gazeta de Maramureș”;

10 aprilie 2018 – „Danț la Ocoliș” danț la Căminul Cultural Ocoliș;

mai 2018 –  Concursul zonal al Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, unde comuna noastră este gazdă. Loc desfășurării – Satu Nou de Jos;

17 mai 2018 – eveniment dedicat „Zilei Eroilor” (posibilă inaugurarea monumentului eroilor). O dată alternativă ar putea fi 8 sau 14 septembrie 2018;

28 mai 2018 – a zecea ediție a festivalului „Danțu la șură” – eveniment cuprins în cadrul Calendarului cultural al Județului Maramureș;

5 iunie 2018 – „Ziua învățătorului” eveniment dedicat școlii și dascălilor din Groși cu ocazia împlinirii a 260 de ani de la atestarea învățământului public în localitate;

29 iunie 2018 – „Danțu de Sâmpetru” la Satu Nou de Jos;

iunie 2018 – Adunări publice de prezentare și dezbatere publică a proiectelor aflate în derulare la nivelul administrației, în toate satele;

iunie 2018 – reprezentații de teatru la Căminul Cultural din Satu Nou de Jos (Teatrul Ararat);

iulie 2018 – Tabăra de creație artistică „Archeus” de la Ocoliș;

iulie 2018  Campionatul de fotbal „Cupa verii” organizat pe arena sportivă din Groși;

august 2018 – implicare administrativă în realizarea Taberei de vară „Sufletul micului creștin în imagini și culoare” (tabără creștină de pictură și sculptură), sub coordonarea preotului paroh  Pop Claudiu;

9 august 2018 – Conferința „Mihai Viteazu și istoria locului” la Mănăstirea Habra;

Septembrie-octombrie – „Sărbătoarea taragotului”; (Anulat)

decembrie 2018 – spectacol de teatru pentru copii (Căminul Cultural Groși) , urmat de oferirea de cadouri celor mici (Moșul Nicolae);

decembrie 2018  (Căminul Cultural Groși) – „Concert de colinde”, manifestare religioasă organizată în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Groși;

Pe parcursul anului 2018, Primăria și Consiliul Local vor susține financiar programul „Școala după școală”, reprezentând cheltuielile legate de plata personalului didactic implicat în program;

Pentru anul 2018 administrația locală va susține financiar prin programe specifice, lăcașurile de cult din comună;

Pentru anul 2018 administrația locală va susține financiar prin programe specifice, echipele sportive constituite la nivel local;

Primăria intenționează să sprijine constituirea unui cor bărbătesc și a „Viflaimului însuraților” la nivelul localității Groși, precum și alte activități culturale în colaborarea cu instituții culturale din județ și/sau din țară.

11 January 2018
Semnare contract „Reabilitare și modernizare școală în comuna Groși, sat Satu Nou de Jos”

În urmă cu câteva zile primarul comunei Groși, Florin BOLTEA alături de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel ZETEA, au semnat contractual de finanțare pentru obiectivul de investiție  „Reabilitare si modernizare școală în comuna Groși, sat Satu Nou de Jos”.
Investiția se realizează prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL 2), submăsura Modernizarea satului românesc, suma totală a investiției este de 1.431.689,01 lei.
Florin Boltea, primarul comunei Groși mulțumește administrației județene pentru buna cooperare și deschiderea pe care o găsește mereu la nivelul executivului Consiliului Județean Maramureș.

30 May 2018
Reamplasare și modernizare parc de joacă Grădinița Groși

Conducerea Primăriei Groși a finalizat lucrările de modernizare a parcului de joacă de la Grădinița Groși, copiii putându-se bucura în siguranță de un loc de joacă amenajat la standarde europene.

Acest proiect a fost realizat de către Primăria Groși cu sprijinul unor firme și oameni cu suflet, dintre care amintim SC DRUSAL SA și SC RACIDO PROD COM SRL, cărora le mulțumim.

Cu stimă,
Conducerea Primăriei Groși

Galerie Foto 

24 October 2018
Finalizare lucrări de modernizare a străzilor Cărbunăreasa și Joseni

Conducerea Primăriei Groși a finalizat investiția privind modernizarea străzilor Cărbunăreasa și Joseni din localitatea Groși, finanțare susținută din Bugetul Local. Proiectul a constat în consolidarea infrastructurii, asfaltare în două straturi, refacere șanțuri, refacere subtraversări și rigole betonate.

Mulțumim cetățenilor pentru răbdarea avută cu disconfortul creat și înțelegerea privind rezolvarea problemelor apărute în timpul lucrărilor de execuție.

Cu stimă,
Conducerea Primăriei Groși

Galerie Foto

25 October 2018
Finalizare lucrări de modernizare iluminat public - Satu Nou de Jos

Primăria Groși a finalizat proiectul de modernizare iluminat public în localitatea Satu Nou de Jos, respectiv pe străzile Pășunii, Școlii, Cireșilor și Republicii au fost montate lămpi cu LED iar pe celelalte străzi din localitate au fost montate lămpi economice. Realizarea acestui proiect duce la creșterea siguranței circulației rutiere și pietonale, în acest mod crescând gradul de confort al cetățenilor care locuiesc sau tranzitează această localitate.

Totodată vă anunțăm că începând cu data de 1 decembrie 2018 iluminatul public va funcționa pe tot parcursul nopții.

Conducerea Primăriei Groși

Galerie Foto

30 October 2018
Reparații străzi - Comuna Groși

Conducerea Primăriei Groși anunță finalizarea lucrărilor de reparații a mai multor străzi din comună:
Ocoliș

  • Strada Sălăjeni
  • Strada Serelor (fără tratament bituminos)

Groși

  • Strada Cucului
  • Strada Florilor
  • Strada Primăverii
  • Strada Speranței

Reparațiile străzilor a constat în refacerea șanțurilor, consolidarea fundației drumului prin pietruire și aplicarea unui tratament bituminos dublu. 

Galerie Foto

07 November 2018